Direcția generală management resurse umane este organizată și funcționează potrivit prevederilor Legii nr. 346/2006, republicată, privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, ale Hotărârii Guvernului nr. S-672/2017 pentru aprobarea organigramei structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale și a numărului total de posturi aferente acestora și ale Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 119/2017 pentru stabilirea numărului de posturi aferente structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale și pentru instituirea unor măsuri organizatorice.
Direcția generală management resurse umane este structura centrală a Ministerului Apărării Naționale care elaborează și monitorizează aplicarea strategiilor, politicilor și reglementărilor în domeniile managementului resurselor umane, carierei individuale profesionalizate și educației militare și asigură evidența unitară a personalului Ministerului Apărării Naționale.